Aberatie cu Gratie

Domnule Cartarescu, sunt convinsa ca va dati seama foarte bine de situatia aberanta in care va aflati. Nu pot sa cred ca un intelectual precum dumneavoastra ar putea comite asemenea erori logice, rationamente fortate si afirmatii de un patetism cras (gen sublima "Basescu e singurul om drept din Sodoma") daca ar crede in mod real ce spune.

Editorialele dumneavoastra sunt executate la comanda politica si nu reprezinta parerile dumneavoastra. Istoria este plina de mari intelectuali (unii doar cuprinsi de febre trecatoare) cu pozitii politice blamabile, insa care si le-au asumat in totalitate (Sartre, Cioran, etc). Ceea ce ii diferentiaza pe intelectualii nostri contemporani(grup din care faceti parte) de intelectualii lor este faptul ca ai nostrii se pliaza politic din frustrare sociala, iar nu din convingere. Fiind deplin constienti ca sunt superiori majoritatii, intelectualii nostri au resimtit pana de curand imposibilitatea de a le fi recunoscuta adevarat valoare. Astfel, aleg optiunea proxima, un compromis prin care sunt promovati in schimbul
principiilor morale care ii definesc (mitul faustian batjocorit, as putea spune).

Nu va intrebati ce se va intampla cand va cadea Basescu? Sunteti formator de opinie, o pozitie de maxima responsabilitate, insa cum v-o asumati? Cui va adresati, sfidand bunul simt? Ca "boborul" nu are bun simt ne spune orice lucrare de psihologia maselor. Insa "boborul" nu are pareri, nu are afinitati politice. Astazi va aproba, maine va linseaza.

Singurul suport real pe care l-ati avut ramane tot acela al micilor intelectuali de underground, singurii carora v-ati adresat prin cartile dumneavoastra. Ati ales sa renuntati la acestia in schimbul aprobarii poporului pentru care Cartarescu este un nume investit prin popularizarea sa. Poporul niciodata nu va vedea mai departe de acest simplu nume. In schimb, pe ceilalti i-ati pierdut. I-ati pierdut nu pentru ca v-a secat talentul artistic, ci pentru ca veti fi obligat sa va deziceti odata cu disparitia zeului Basescu.

Nu-i nimic insa, atata vreme cat v-ati bucurat la un moment dat de popularizare, numele dumneavoastra va ramane pentru totdeauna un etalon intr-o tara inca suferinda de o lipsa acuta de valori.
Tag-uri Technorati: Cartarescu, Basescu, Romania, politica

Ma lansez in incercarea de a compune o insemnare despre ipocrizia si maleabilitatea romanului prost asumandu-mi in acelasi timp un limbaj mai putin literar. Mi se pare o incercare inutila pieptanarea limbajului de dragul evitarii unor cuvinte mai putin elegante, cand acestea cumulate si oranduite in cel mai artistic mod nu pot reda indignarea din interiorul meu. Recent am citit un editorial al lui Patapievici din Evenimentul Zilei, ulterior comentat de Mircea Badea in emsiunea lui, intrucat articolul era un atac direct la adresa sa. Detasandu-ma putin, mi-am dat seama cat de manipulabili si naivi sunt romanii ca popor cand mass-media a explodat cu "marlania, vulgaritatea si lipsa de morala a exprimarii celor doi "non-grati" Mircea Badea si Valentin Stan. Grav nu este ca abordarea celor doi atrage atentia (caci asta este si scopul), ci faptul ca ei doi sunt aratati cu degetul cand intregul colectiv de VIP-uri politice sau media din Romania este format din niste caricaturi umane, pervertite pana in maduva oaselor sub stindardul suprem al influentei castigate politic. Aberant nu este comportamentul celor doi, ci faptul ca doar acesta este sesizat si dezaprobat de popor. Faptul ca avem un presedinte care vorbeste si se comporta intr-un mod absolut inacceptabil in orice tara europeana nu face decat o stire de 30 de secunde la Antena trei. In rest, nici o petitie pentru demisia sa, nici o reactie puternica a publicului. Faptul ca Vanghelie este un dobitoc cu 4 clase iar Gigi Becali un taran "pocait" cu halba in gura care e in stare sa te injure pe cruce de tot neamul tau nu deranjeaza, ci amuza! Oamenii astia ne conduc, ii vedem zilnic la TV, ore bune din viata noastra se rispiesc ascultand si vazand ce fac niste babuini condusi de instinctul banului. Lehamitea mea a atins cote astronomice. Sper sa se imbogateasca extrem de tare, iar romanul maimuta proasta cum este sa se speteasca lingand picioarele babuinilor care il umilesc. Si probabil in pragul epuizarii totale s-ar intreba si romanul mamiuta proasta cum este daca exista vreo problema in modul lui de a pune problema si daca nu cumva chiar el e de vina ca a acceptat si INCURAJAT babuinul.
Insa Badea si Stan care acuza aceste lucruri sunt crucificati pur si simplu. Faptul ca intelectualii din Romania au intrat in mainstream cu pretul credibilitatii lor nu este sesizat, pentru ca romanul e prea bou sa treaca peste numele "Cartarescu" si sa incerce sa inteleaga macar ce aberatii spune omul acela in ziar. Ca in Romania se petrec niste lucruri care frizeaza suprarealismul nu este simtit de romanul total deformat pentru a inghiti ca un porc orice rahat i se vara sub nas. Mi se pare absolut absurd, vorba lui Ciutacu " traim ca in Kafka", iar imparatul tzopaie gol pusca in aplauzele publicului care nici macar nu se mai uita sa vada daca este sau nu imbracat. Atat de ultuit este de orice momeala de doi bani menita sa-i distraga atentia de la smecheriile deja intrate in reflexul cui trebuie. Dar bineinteles, din nou ne-am aratat dispusi sa stigmatizam unul, doi oameni in schimbul unui fals sentiment de satietate. Incasam o joarda de la babuin, bagam un mic si ne ofuscam 2 ore la Antena 3 injurandu-i pe Stan si Badea. Asa se defuleaza maimuta. Mai nou, si maimuta cu pretentii de intelectualitate. Psihologia ne-a invatat un adevar universal: daca si-ar asuma propriul esec, omul nu s-ar mai accepta pe sine. Prosti suntem Doamne, atat de prosti si defecti intr-un mod iremediabil. Nimic nu ne poate scoate din prosteala noastra, iar cine vrea "sa se faca auzit" va trebui sa-si asume oprobriul public. Orice adevar, cat de mic, va fi primit cu ura si repros. Linguseala, cuvintele pompoase dar goale de sens, aberatul, acestea ne duc inainte. Sub masca lor nu putem vedea haosul creat de niste constipati intelectual posedati de logoree si foame de glorie. O glorie stearpa, redusa la granitele fabuloasei Romanii, dincolo de care nu vor strapunge niciodata sistemele, mentalitatile si maimutareala de aici. Insa sub vorbe dure suspectam intrigi, interese secundare, conspiratii, dezinformare. Sper sa ne cada un bolovan in cap.
Tag-uri Technorati: Badea, Stan, Romania, Patapievici, Cartarescu

Am ajuns de curând la concluzia că mama e de vină pentru orice lucru rău care mi se întămplă. Apoi am făcut o listă cu invinuirile pe care i le aduc. I-auzi!


1. Daca ne gândim puţin, există multe similarităţi între ţară şi mamă. În primul rând, nu ţi-o alegi. Ţi-o alege Dumnezeu. Sau mai bine zis, ţi-o alege mama care te naşte în România... (kinda mind-bending, nu?)
Ca să parafrazez un poet ucis în şcoli, din haos facem mumă. E corect, d-aia e intraductibil.

2. Deşi există emisiuni la Antena3 care ne explică de 10000 de ori de ce este un clişeu stupid să spui că eşti nepăsător dacă nu votezi, FOARTE MULŢI oameni consideră în continuare că tineretul este ignorant. Eu consider că ignoranţi sunt tinerii care se duc la vot după principiul 'aşa am auzit la mama'. Mama aia care te-a născut la Românica. Eh, bravo! Nu ma duc la vot în necunoştiinţă de cauză, ci nu mă duc la vot în cunoştiinţă de cauză. De fapt, cauza nu o cunosc, ştiu doar ca nu votez.

3. Mama ma intreaba de fiecare dată când vorbim la telefon dacă am ce să mănânc. Adevărul este că atunci când trăieşti din salariul mediu, este o întrebare foarte îndreptăţită. Deh, ţara ne dă de mâncare, deci e vina mamei. Măcar acum am cui să-i reproşez chestia asta.

4. Tata a muncit toată viaţa şi acum e bolnav de inimă cu 15 mii de rate. Problema e că dacă se pensionează medical, nu are cum să le plătească. Cine are nevoie de carte de muncă, oricum eşti terminat fizic până ieşi la pensie. Te poţi bucura de ceai fără zahăr şi lapte de soia. Mulţam. E tot vina mamei.

5. Obişnuiam să cred că destinul ţi-l faci singur. Greşit, totul este genetic. Măcar dacă mama era din Africa, ştiam o treabă. S-a hrănit toată viaţa cu rădăcini, atât a putut şi ea. Dar mama a mâncat bine, are de toate. Mie îmi dă numai dacă fac ca ea. Cum să faci ce spune mama? Imposibil.

6. M-am gândit bine la asta, dacă o să ajung vreodată mamă, vreau să nasc o pisică. Pisicilor le e bine în România, se potrivesc perfect în peisaj - mânacare, caca, pipi, joacă, somn.

7. Fratele meu a emigrat în Franţa. Acolo e mai bine. Ca să te bucuri de un adevărat peisaj UE, trebuie să te dai de trei ori peste cap. Mama e fericită. Fiul ei a reuşit ŞI acolo. Degeaba se laudă, e vina ei că a plecat. Speră şi el să îl înfieze Occidentul. Deocamdată e bastard.

Mai continuăm şi mâine cu lista învinuirilor.
Tag-uri Technorati: ţara, politică, mama

Forever cast aside with dormant shadows

Ardent yearnings condemned to sullen sleep

Alive in no one, this tremor of the heart,

All but dead spirit that wobbles as I weep.

How it bewilders heart and mind

That for a lifetime of crime serenely spent

Salvation of the soul surely will depend

On its ability to regress or to ascend.

Disparaged cruely, abandoned, stigmatized

All that is good… which man has always crucified

What's left to ponder on? What comes as common ground?

Fallacious man has come to claim his right

A spook amongst his own, transfixed by thoughts of doom

Reluctant to a cure, a God divine, and love, and trust, and faith that loom

Yet goodness crescent, stirred, called forth, provoked, reviled

Caves in on life's outrageous will to kill and wane and die.

Cand am terminat de citit Fratii Karamazov, am trait un moment de exaltare aproape religioasa. Am simtit o mare apropiere de Dumnezeu si tot ceea ce inseamna divin si m-am gandit apoi la fratele meu pentru ca mi-am adus aminte ca si el, la randul sau, a avut o experienta similara. Apoi m-a podidit plansul pentru ca mi-am dat seama ca admiratia si sentimentul fratern au ramas intotdeauna neexprimate. Suntem niste oameni care se feresc de sentimentalisme si demonstratii penibile de afectivitate. Poate chiar asta a aprofundat sentimentul care reiese doar din inflacararea cu care vorbesc despre el. Daca trebuie sa dau un exemplu de om in sensul plenar al cuvantului, in mod reflex amintesc de fratele meu. Poate ca e puerila senzatia, nefondata chiar, insa pentru mine are o ratiune mai solida decat orice altceva. Am spus adesea multor oameni ca fratele meu merge cu zeii, in timp ce toti ceilalti se balacesc in mocirla lumeasca. Spre deosebire de oamnii inteligenti obisnuiti, oamenii culti, oamenii eficienti si profesionisti, el are o trasatura pe care i-o impartasesc si eu in mica parte, aceea care mi-a permis sa vad in el o marturie pentru umanitate. In timp ce toti ceilalti descopera prin studiu, afla si inteleg, se imbogatesc prin asta, fratelui meu i se releva lucruri. Pentru el studiul reprezinta o confirmare, o exprimare a ceea ce intuia dinainte, o aducere intru fiinta a ceva pre-existent. (cer apologia exprimarii vagi). Nici un produs al gandirii umane nu ii este inaccesibil, ar putea cu aceeasi usurinta sa fie critic, scriitor, filozof sau savant (ceea ce si este). M-am gandit apoi ca poate fara influenta lui nu as fi inteles ce inseamna cu adevarat perceptia si ce presupune ea. De la el am invatat ce inseamna sa gandesti plenar, o lectie mult mai folositoare decat orice alta educatie primita din alte surse. Pe fundamentul unor intuitii comune, am crescut ascultand si incorporand nu doar idei, ci insesi mecanisme ale gandirii care ulterior mi-au servit evolutiei intelectuale. Probabil ca totul a fost doar o potrivire de context, el traia necesitatea impartasirii ideilor iar eu aveam receptivitatea copilului care asteapta sa fie modelat. Impactul real l-am simtit relativ de curand, pe de o parte instinctiv, al acestei figuri proeminente din viata mea. Mi-am zis iata un om important pentru insasi ideea de uman, un geniu poate (caci geniu nu inseamna capacitatea de a extrage radical din numere abracadabrante), fata de care am incredere nelimitata si o duiosie spiritualizata care nu se poate perverti prin dulcegarii. Contrar aparentelor insa, adulmec o apropiere profunda, poate unilaterala insa imbucuratoare, fata de acest om singur prin veritabila superioritate iar nu prin condescendenta. Geniu ramane prin potential, nu prin urmarirea castigului si a confirmarii imediate. Majoritatea oamenilor nu inteleg aceste lucruri cand le vorbesc despre fratele meu. Raman cu certitudinea ca nu poti deveni mai uman, tocmai de aceea am spus ca merge cu zeii.

Candle soul, warm and close

Let me in, make me burst,

Light it up, burn me down

Fly me far, will me out.

Candle soul, jest and gibe

Sweep my will, taunt my mind

Trickster puns, foolish talk

Candid tale, joy of heart.

Candle soul, set to sail

Take me in, lift the veil

Play of words, play for keeps

Ardent mind, never sleeps.

De cand s-au dat intelectualii nostri cu Basescu, au iesit la iveala o gramada de informatii cu privire la ei despre care noi, muritorii de rand, nu prea aveam habar pana acum, cel putin nu in totalitate. Pe masura ce aflu mai multe despre tara mea, devin un fan din ce in ce mai infocat al teoriei conspiratiei. Ori noi nu ne dadeam seama de lichelismul lor (ca sa folosesc un termen preferat de Liiceanu) pentru ca ne extaziam de-aiurea in fata unor crampeie de adevar dupa zeci de ani de comunism, ori aceste aspecte ni se arunca in fata acum pentru a contrabalansa tirania lui Basescu, prevenind astfel situatia in care un numar foarte mare de romani, in exasperarea lor, ar incerca sa se arunce cu butelia in Dunare. De aceea asistam cum Liiceanu se sacrifica live pe altarul zeului Base, sacrificiu care de altfel este un compromis in cinstea unei cauze mult mai semete - Shefia Humanitasului si plimbarile cu avionul prezidential. Pervertirea morala este, bineinteles, in aceasta situatie, complet scuzabila. Dupa principiul "we find strength in numbers", lui Liiceanu i s-a oferit sprijinul cat se poate de intelectual al lui Patapievici, devenit si el un mare aficionado al zeului Base, de cand s-a indurat TVR-ul sa-i dea pomana 200 de milioane de lei pentru o emisiune. Deh, macar nu a fost vorba de cateva kilograme de caltaboş. Izbit in fata cu asemenea fapte, muritorul de rand atârna de marginea râpei cu butelia in mana si priveste disperat apele involburate. Dar stai! De cealalta parte a baricadei rasare elementul armonizant, Plesu, care neutralizazea intru-catva preamaririle aduse de cei doi aficionados zeului Base. Astfel renuntam la ideea buteliei si spunem satisfacuti: "Uite dom'ne, macar Plesu nu s-a compromis!" In realitate, perechea pana deunăzi siameza Plesu-Liiceanu nu face decat sa joace vechile roluri atat de promovate de filmele politiste americane, acelea de good cop si bad cop. Conform acestei strategii, pentru a manipula o persoana si a o submina, unul dintre politisti trebuie sa para ostil, in timp ce al doilea sa para binevoitor. Dupa ce te haituieste bine primul, al doilea iti apare ca un inger menit sa te salveze, si astfel tu iti expui vulnerabilitatile exact in fata lupului, caci si unul si celalalt lucreaza de fapt de aceeasi parte. Astfel vedem de multe ori cuplul Plesu-Liiceanu contrazicandu-se - in timp ce Liiceanu elogiaza zeitatea in a carei slujba traieste, Plesu (care era ministrul culturii in 1990) se preface surprins si contrariat, de parca nu a fost chiar el acela care i-a dat "Editura Politica" lui Liiceanu, pentru ca acesta sa o transforme ulterior in Humanitas; si de parca nu ar fi fost chiar el puternic sustinut de partidul zeului Base si al lui Roman.

In situatia care exista acum in Romania, ma astept ca nici unul sa fi ramas neîntinat, dar ca absolut toti care detin pana la ultimul dram de influenţa, sa-l fi castigat chiar cu pretul sufletelor lor.

Tag-uri Technorati: plesu, liiceanu, patapievici, good, bad, cop

Versurile "Dar deodata un punct se misca, cel dintai si sigur - Iata-l! / Cum din chaos face muma iara el devine Tatal" contin esenta nasterii duale a universului pentru ca inglobeaza si rationalismul si spiritualitatea si mai mult decat atat, presupune necesitatea existentei ambelor perspective. In plus, sustine intaietatea lui Dumnezeu (Tatal) asupra nasterii din neant (haos) a universului (ceea ce ar corespunde in termeni moderni teoriei Big-Bang-ului conform careia universurile apar pur si simplu din nimic, precum bulele de aer pe suprafata apei). Insa "punctul" acela de miscare nu are valenta de Dumenzeu pana in momentul aparitiei universului - "el devine Tatal". Astfel innobilarea survine doar prin prisma conceptiei umane, care este fatalmente lumeasca. (Cine spunea oare "Am nevoie de Dumnezeu cum si Dumnezeu are nevoie de mine" ?) Daca initial discursul poetic este destul de vag si admite in fond faptul ca mintea umana nu a fost si nici nu poate fi capabila sa conceapa ce a fost inainte de facerea lumii materiale, dupa momentul facerii cosmogonia este descrisa substantial si explicit pentru ca deja discutam de ordinea lumeasca, aceea despre care omul are habar si asupra careia se poate pronunta precis.

"Parintii" universului - haosul-muma si transcendentul-tatal - reprezinta cum am mai spus, cele doua perspective, stiintifica si religioasa. Aceste doua perspective sunt complementare la nivel intregii spete umane, insa pot fi independente la nivel individual. Ceea ce inseamna ca admitand pe una, nu o excluzi pe cealalta, dar excluzand una o poti totusi accepta doar pe cealalta. (Iata o posibila discutie despre debusolarea omului din cauza discrepantei dintre societate ca unitate absoluta si societate ca suma a unor individualitati).

Avand o asemenea panorama a cunostiintelor strict stiintifice si a nazuintelor spirituale, ambele completand pana la urma tabloul umanitatii, incepi sa intelegi niste chestiuni fundamentale.

Lucrul care mie mi s-a parut de maxima intaietate este ideea ca daca te indrajesti sa umpli o anume nisa sau sa porti un anume "label", respingand cu fermitate pe unul sau pe celalalt dintre cei doi "painti" (deci pe fondul unor rationamente strict in baza uneia dintre perspective), te auto-limitezi pentru ca luate fiecare in parte ambele se dovedesc a fi insuficiente.

Daca as trai si gandi doar conform perspectivei stiintifico-rationale, as face o mare nevroza pentru ca zi de zi as resimti zadarnicia vietii si a existentei in general. Truismul suprem - viata exista spre a se consuma iar destinul final al Pamantului, al sistemului solar si al galaxiei noastre este de a disparea "in a blaze of fireworks". Singurul scop atunci ar fi sa imi satisfac nevoile imediate, sa ma simt bine aici si acum si astfel probabil ca m-as apuca de droguri, de jefuit banci si de asasinat PD-isti. Conteaza ca destinul se va implini peste 10 la puterea o suta de milioane de ani? Ideea de baza este ca viata lumeasca are nevoie de o energie exterioara si energia la un moment dat se consuma. Asta stim sigur. Contra-argumentul cel mai bun este "de ce ar trebui sa te gandesti mereu la asta?". Pentru ca nu pot sa traiesc in dorul Lelii, pentru ca ma gandesc mereu la tot si incerc sa vad tot la scara globala pentru a intelege mai bine niste mecanisme particulare. Ideal m-ar interesa un mare studiu interdisciplinar al fenomenului uman cu totul in care s-ar intalni deopotriva considerente filozofice, istorice, teologice, psihologice, antropologice, etnologice, astrofizice, genetice etc. Din pacate ii este imposibil unui singur om sa conduca un asemenea studiu pe parcursul unei vieti. Perspectiva numarul doi ne spune insa sa nu disperam total pentru ca totusi putem gandi o spiritualitate care exista prin sine (deci nu depinde de o sursa de energie consumabila) si este astfel eterna si inalterabila. Grozav, nu? Suna atat de grozav incat individul poate fi tentat sa zica "La naiba cu stiinta!". Dar realitatea lumeasca te izbeste zilnic in fata si nu poti trai facand abstractie totala de conditia materiala. Atunci cele doua perspective contrabalanseaza intru mentinerea armoniei psihice a individului si a plenarului uman, cum prefera sa se exprime Henry Miller. Privita in ansamblu, pentru mine umanitatea releveaza rationalismul si idealismul ca fiind cele doua talere ale unei balante. Nu vreau sa ma sui in nici unul, vreau sa contemplez asupra intregului instrument.

Jung ne amintea ca departe de orice fel de sistem filozofic, doar fantezia creatoare mediaza intre cele doua extreme, si ca problema se pune esentialmente din punct de vedere psihologic si nu al valorii de adevar absolut a unei perspective sau a alteia. In aceasta instanta, discutam despre atatea adevaruri absolute cati oameni sunt pe lume, experienta subiectiva ramanand pana la urma singurul lucru cuantificabil. Zic si eu ca Alexis Zorba "Suscriu, suscriu, cum sa nu suscriu!"

Tag-uri Technorati: Eminescu, scrisoarea I, Jung, ratinalism, idealism

De cateva saptamani incoace mass-media din tara debordeaza de informatii "cu si despre Cristian Cioaca". Bufoneria aceasta supranumita de presa "cazul Elodia" a explodat pur si simplu, acaparand total o opinie publica debusolata. Ajunsa la paroxism, aceasta mascarada se prezinta astfel: de la un caz de disparitie s-a ajuns, in baza unor speculatii, la un 'caz de crima' in care suspectul suporta oprobriul public in lipsa unor probe incriminatorii palpabile. Se pare ca la noi in tara notiunea de "prezumtie de nevinovatie" este doar o forma fara fond, o sintagma cu 0 valoare aplicabila. De la asa-zisi criminalisti, la jurnalisti, la gazetari, avocati si aprozaristi, toata lumea contribuie la mormanul de opinii care se vehiculeaza pe seama "criminalului". Bineinteles ca implementarea justitiei in Romania este o parodie a ceea ce ar trebui sa insemne justitia de fapt si ca intreaga ancheta s-a desfasurat PROST si total neprofesionist, astfel incat deja este irelevant daca Cioaca este vinovat sau nu, cu o astfel de Politie si un astfel de Parchet, nimeni nu merita sa fie incarcerat. In urma unor speculatii, absolut toate persoanele cu autoritate in acest caz ( ma refer aici la procurori , politisti si criminalisti) sunt ferm convinse ca Cioaca este un criminal, parand orice acuza cu deviza "totusi ii acordam prezumtia de nevinovatie pana la proba contrarie". Proba contrarie nu mai vine niciodata pentru ca politia romana habar nu are cum sa procedeze intr-un caz de crima. Probele au fost prost folosite si compromise chiar de politie, nu s-au prelevat amprente, probele ADN nu au un etalon de comparatie, intreaga ancheta fiind bazata pe cateva presupoziti fortate. Ma gandeasc astfel la doua ipoteze: ori Politia Romana este absolut incompetenta, vadind prostie crasa; ori se protejeaza niste interese. In orice caz, ceea ce ne este oferit de mass-media e o caricatura, o farsa. Marius Tuca face pe vocea ratiunii fiind el insusi un individ banal, la Dan Diaconescu este carnagiu - un om cu un temperament moderat nu poate rezista mai mult de 20 de minute in fata televizorului fara sa ii vina sa isi ia campii - se debiteaza ineptii pe banda rulanta legate de cazuri celebre (din nefericire pentru mine, le sesizez din plin), iar presupunerile ajung sa frizeze aberantul: La ZeroTv, la un moment dat, o oarecare morsa in geaca de piele facea dezvaluirea secolului - "Stiti domne ce asteapta politia? Dan Diaconescu: Ce?? Sa marturiseasca Cioaca??? Morsa: Nu domne, sa faca a doua crima!"

Acum sa explic de ce cred eu ca demersul Politie si Parchetului a fost PROST de la inceput iar ancheta a fost sabotata chiar de achetatori. (aceasta este parerea mea umila de amator in ale psihologiei juridice, si simt nevoia sa precizez din nou ca aici este vorba de informatiile facute publice, daca exista alte fatete ale investigatiei care sunt primordiale dar noi nu avem habar de ele, imi rezerv dreptul de a "declara nul" acest intreg entry) In primul rand s-a ignorat total prezumtia de nevinovatie in momentul in care s-a inaintat ipoteza unei crime inainte de a avea date exacte care sa sustina aceasta idee. In SUA spre exemplu (dau exemplul SUA pentru ca imi sunt destul de familiare multe cazuri de acolo) nu s-ar fi pus inca problema unei crime, ci ar fi fost in continuare vorba de anchetarea unei disparitii. Prelevarea probelor s-a facut neprofesionist. Acestea nefiind suficiente pentru a indica o crima, s-a inaintat totusi ipoteza crimei in principal in baza gesturilor si mimicii suspectului, iar acum anchetatorii se gasesc in situatia absurda de a incerca cu disperare sa demonstreze ca probele indica vinovatia suspectului pentru a putea efectua arestarea, cand ar fi trebuit de fapt sa foloseasca probele si informatiile pentru a afla ce s-a intamplat in adevar cu aceasta Elodia. Cu alte cuvinte, avem un criminal, dar ne lipseste crima. Nu se vrea elucidarea cazului, ci se vrea incriminarea lui Cioaca. Evident ca ancheta a luat-o pe o pista proasta, pentru ca obiectivul ei in sine este gresit. Cazul primind o expunere de proportii, se vadeste grava lipsa de profesionalism din partea autoritatilor romane, daca nu este vorba, cum am mai zis, de anumite dedesubturi ale problemei. In al doilea rand, daca s-ar intelege cu adevarat notiunea de "prezumtie de nevinovatie" care este acordata suspectului inainte de a deveni inculpat, s-ar incerca urmarirea tuturor pistelor posibile. De ce exista numai un singur suspect? In lipsa altor suspecti, exista o singura varianta posibila si anume Cioaca. Chiar daca el ar ramane suspectul principal, ar trebui sa existe totusi piste secundare care ar putea macar ajuta la descurcarea itelor. Altfel obtinem paradoxul suprem - anatemizarea unicului suspect, inainte de demonstrarea existentei unei crime reale.

In plan secundar se afla opinia publica, marea masa a devoratorilor de scandaluri. Ei se lasa inghititi de miriada de speculatii care, pe masura ce se dezvolta, se departeaza din ce in ce mai mult de adevar. Exista momentul in care sensul adevarat al anchetei se pierde cu totul, iar tot ce ramane este spectacolul oferit spre delectarea poporului. Ma intreb oare ce post TV ii va acorda lui Cioaca propriul talk-show dupa inchiderea cazului? Sau si mai bine, ce succes si ce expunere ar avea Elodia daca si-ar face aparitia maine? Intreaga poveste ma duce cu gandul la un film care surprinde grozav de bine aceasta debusolare mass-media - Natural Born Killers. Bineinteles, singura legatura este la nivelul ideii fundamentale - si anume marketingul crimei. Faptul ca ea devine un produs media la fel ca emisiunile despre sex sau despre vreme. Tragismul unui caz de crima este estompat de entuziasmul publicului-receptacul. In lipsa unei crime spectaculoase, nu-i nimic! Pentru a garanta satisfactia totala, "se face" si crima! Iata cum este posibil ca in Romania secolului 21, un oarecare caz de disparitie sa ajunga cel mai mediatizat "caz de crima" al anului.

NOTA BENE: Ceea ce i se intampla acestui om, vinonvat sau nu, poarta numele de linshaj mediatic. Intr-o emisiune oarecare, Traian Tandin a incercat sa dea exemplul celebrului criminal in serie austriac Jack Unterweger, care s-a folosit de suportul opiniei publice pentru a evita arestarea. In cazul de fata, se intampla exact opusul. Din pacate, crucificarea unui criminal (sau suspect) este o atitudine la fel de gresita ca si adularea lui.

In alta ordine de idei, cand e vorba de crima, eu sunt din principiu de partea apararii. Cand vinovatia este evidenta, gasesc ca e mult mai greu sa justifici un om decat sa-l acuzi.

Tag-uri Technorati: Elodia, Cioaca, crima, disparitie, OTv, Tuca

Adevarul dureros e uramatorul: oamenilor le lipseste substanta. Se pune prea mult accent pe forma si prea putin, sau chiar de loc, pe fond. M-am saturat sa critic lumea aiurea, dar dezamagirile constante ma impiedica sa admir si sa iubesc. Ce am devenit, dar? Niste monstrii diformi, care se agita fara incetare intr-o mlastina derizorie…lumea in care traim. Imi cer dreptul la replica! Vreau sa vad ca ne pasioneaza literatura si arta. M-da, uite inca un om care se vrea cult si care taie si spanzura in drepta si-n stanga…

Prietenul meu e prost. E prost pentru ca traieste dupa principiul "google it". E prost pentru ca se complace in a juca CS si in a se uita la K1. Pentru ca traieste pentru a folosi ODC-ul si pentru a bea. Pentru ca mananca si doarme.

Unde este acel spirit pururi preocupat, macinat, corodat de dorinte si trairi, care cu privirea aceea vultureasca sa-mi sfredeleasca sufletul? Multifatetat. Iata dorinta mea cea dintai si visul cel din urma!

Eu m-am plafonat total. De ce? Pentru ca sunt inconjurata de oameni tampiti, si cum e mai simplu sa fi prost decat sa fi destept, m-am complacut si eu in prostia altora. Dar ma chinuie cea mai cumplita deznadejde…aceea de a fi strain de lumea in care traiesti.

Ar mai exista o speranta. Sa renunt la tot acum si sa ma reconstuiesc bucata cu bucata. Asta pentru ca nu e nevoie sa-mi dovedesc inteligenta la fiecare pas, ci trebuie numai sa ma trag pe mine afara din mlastina asta in care am decazut.